Craiova - Târgul de Paște în Parcul Nicolae Romanescu
21 Aprilie 2025
3 minute de citit (fără fotografii și reels) :))
Nu m-am îndrăgostit la prima vedere de Craiova. Mi-au trebuit câteva minute. Da, nu m-aș fi gândit. Știți cum e: moldovenii cu craiovenii, românii cu maghiarii, brăilenii cu gălățenii, etc. nu se înțeleg și au mereu ceva de împărțit. Eu cu Craiova, la fel, am ajuns pentru Târgul de Paște, având toată convingerea și hotărârea că nu o să îmi placă. Fără nici un motiv concret, doar că nu trebuia să îmi placă. Dar știți că după aceea se mai spune că dacă ajung să se cunoască, ajung apoi să se iubească. Așa și eu. Mergeam prin oraș de parcă ne știam dintr-o altă viață. Doamne, ce mi-a plăcut Craiova! Sau: pi buni, fusei la Craiova și îmi plăcu rău, dar rău tare.
Adică am ajuns seara în centrul vechi și ne-am așezat la o terasă să ne reîncărcăm bateriile descărcate în timpul zilei, înainte de a porni pe jos spre parcul Nicolae Romanescu. Așa am aflat că berea fără alcool este bere inutilă iar “Sex on the beach” fără alcool este de fapt “Safe sex on the beach”. Ne-am hidratat totuși util și sănătos, am mâncat bruschete cu cel mai autentic gust italian și ne-am simțit bine la Oșanu, restaurantul ardelenesc din Craiova. Ne-am energizat adicătelea fiindcă deși ceasul bătea de ora 22, noi nu voiam să renunțăm la Târgul de Paște pe timp de noapte, încă neștiind ce decizie bună luasem.
Mi-a plăcut arta stradală din Craiova. Una din cele mai frumoase pe care le-am văzut. Da știu, puțin cam feminină și totuși de aici venea farmecul doamnei Craiova, toata eleganța, finețea și de ce nu, bunăstarea, totul te făcea să te relaxezi și să te simți bine, tocmai asta te introducea în atmosfera orașului. Welness total.
În centrul vechi, ambianța e de film vechi, dar din vremurile înfloritoare ale orașului. Mi-au plăcut statuile din Craiova. Toate în mișcare. Puteai să auzi muzica de la flașnetă, îl puteai auzi pe copilul care vindea ediția de seară a ziarelor și puteai să îl vezi pe hoinarul lipsit de griji care își căuta noua aventură. Totul făcut ca să te țină treaz în noapte și să nu mergi la culcare.
Voi povesti pe lumină despre Parcul Romanescu. Pentru că târgul de Paște noaptea a fost o experiență care nu are nevoie de multe cuvinte, vorbește de la sine. Pot să spun doar atât: nu m-am așteptat! Adică de ceva timp știam că există un târg de Crăciun la Craiova și toată lumea vorbește doar de bine despre el. Ok, nu l-am văzut. Acu’ am aflat că există și un târg de Paște. So what? Noi trebuia să fim în Gdansk în seara asta. Gdansk, da?
Bun, cu toate astea, există mereu semne că ești pe drumul care trebuie. De exemplu când vezi mulțimea de tineri care intră în parc la ore care se apropie de miezul nopții, înseamnă că ceva bun se întamplă, nu are cum să fie altfel. Cu siguranță nu e un spectacol rock, e prea multă liniște. Nu e nici o procesiune religioasă deși e Paștele. Nu știu, e atmosfera aceea de poveste în care descoperi ceva fermecat și nu vrei să dispară vraja. Asta e ceea ce așteptăm pentru că deocamdată mergem cu restul lumii, altfel cred că am renunța și am reveni a doua zi, deși e fain ce vedem.
Până când între copaci încep să apară lumini ca niște licurici. Și atunci știm că am ajuns. La târg? Nu, mai curând într-un basm ale cărui personaje au plecat puțin la culcare ca să ne lase pe noi să le explorăm lumea. Nu credeți? Întrebați-l pe Eminescu. Sigur a avut ceva de spus în toată poezia asta.
Din păcate pentru noi, cred că basmul avea legătură cu Cenușăreasa, pentru că deodată luminile s-au stins și totul s-a schimbat. Nu știu unde au dispărut cei mai mulți, fiindcă într-o clipă am rămas foarte puțini deși cu câteva momente înainte nu încăpeam pe pod să facem poze toți în același timp. Da, orologiul a bătut fix ora 12. N-a fost frumos și la asta chiar nu m-am așteptat.
E adevărat că totul s-a oprit brusc, dar nu puteam să ne întoarcem pe unde am venit, așa că am pornit în recunoaștere pentru a doua zi și n-a fost o idee rea. A fost ca și când am luat totul de la început. Altfel și totuși la fel de frumos.
Ieșim din parc și brusc toată oboseala se lasă în picioare care devin grele, foarte grele. Chiar nu înțeleg unde a dispărut toata lumea, așa pustiu e orașul. Un moment ne întrebăm dacă e cazul să nu ne simțim în siguranță. Totuși nimic nu ne lasă vreun motiv de îngrijorare așa că ne continuăm drumul cât de repede putem, adică foarte încet. Doar gândul că trebuie să ne trezim devreme ne ajută, altfel cred că ar fi fost și mai dificil.
Superbă seara în Craiova, absolut superbă!