Întotdeauna mi-au plăcut fotografiile pe care le vedeam cu interiorul Salinei Turda și întotdeauna am regretat că nu am ajuns să o văd. Până când într-o revistă străină am citit un articol în care se spunea că e un kitch care nu merită. După un timp, un alt turist străin a zis cam la fel. Apoi am citit că pe Google aceeași salină bate recordurile la recenzii și m-am gândit că trebuie să fie de bine, dar din contră, a fost mai rău. Nu am văzut multe saline dar la Turda și Praid am simțit același lucru: prețurile și aglomerația nu se regăsesc în bunăstarea comunităților locale. Ca în foarte multe alte locuri din țară, până ajungi la salină trebuie să mergi cu ochii închiși pentru că sărăcia domină imaginea de ansamblu.
23 aprilie în 2025 a fost o zi de miercuri, imediat după Paște. Asta a însemnat că erau extraordinar de puțini vizitatori față de afluxul care am aflat că fusese în zilele anterioare și că am fost sfătuiți să nu utilizăm toaletele eco din afara salinei ci pe cele din interior, curate și decente.
Am ajuns la ora 16, am luat biletele mai ieftin fiind în cursul săptămânii, nu am mai avut cum să vizităm Mina Ghizela, ne-am dat seama că am mai scăpat unele lucruri pe parcurs, dar asta e, când am plecat de acasă habar nu am avut că vom ajunge aici. Deci dacă doriți să nu pierdeți nimic, atunci asigurați-vă că ați văzut tot ce e scris pe pagina oficială a salinei și anume: Staționar Ghizela, Sala de apel, Mina Terezia, Mina Rudolf, Sala puțului de extracție, Sala Crivacului, Mina Iosif-Sala Ecourilor și Galeria Franz Josef.
Am încercat pe parcurs să le dau dreptate tuturor celor nemulțumiți, numai că pentru noi a fost cu totul diferit.
Ar fi trebuit să mă simt ca pe o navă spațială pentru că așa mă pregătiseră fotografiile văzute peste tot, dar am avut sentimentul că mă aflu pe o corabie scufundată pe fundul mării și nu m-aș fi mirat dacă ar fi apărut de nicăieri personaje ca acelea din Pirații din Caraibe, pline de sare din cap până în picioare: pe plete, pe față, pe haine, firește doar săbiile și pistoalele ar fi rămas intacte și în bună stare. Iar pe măsură ce înaintam simțeam că sarea pătrunde și în hainele mele și până la terminarea vizitei aș fi fost pe cale să semăn cu unul din personajele amintite mai sus și să am de ales dacă să ies la suprafață sau să devin o creatură ascunsă eventual în lacul din Mina Terezia.
Probabil că senzația de navă scufundată a fost dată de valurile de pe tavan și de pereții salinei, imensă operă de artă naturală la care oamenii au contribuit mult mai puțin decât geologia.
Știm deja că planeta are timpul ei mult diferit decât al oamenilor și ceea ce formează ea în milioane de ani, oamenii reușesc să distrugă mult mai repede. Dar deviem de la subiect.
Acum 13,5 milioane de ani, în zona Transilvaniei exista o mare nu foarte adâncă. Când apa s-a evaporat (firește că nu toată deodată, ci in timpul acela al planetei) a rămas sarea care a început să își scrie propria poveste. Astfel, deși modelele par încremenite pe pereți dintotdeauna, ele sunt rezultatul unei mișcări tăcute și invizibile ochiului nostru.
Evaporarea treptată a apei a făcut ca straturile de sare să alterneze cu cele de sediment astfel apărând contrastul de culoare și succesiunea de linii albe și gri, sau alte nuanțe în funcție de mineralele existente în apa care s-a infiltrat și care împreună cu mișcările tectonice au împins la suprafață, au coborât, ondulat și vălurit straturile de sare creând efectul zebrat. De asemenea apa a dizolvat și apoi recristalizat sarea formând dantelaria aceea superbă.
Să nu uităm de stalactitele de sare de pe peretele nord-vestic, care cresc cu aproximativ 2cm anual, ajungând până la 3 metri lungime în ceva timp.
Mult mai recent, adică între anii 166-274 Legiunea romană a V-a Macedonica a avut tabăra aici și a început exploatarea sării la mică adâncime. Dar adevărata exploatare a sării s-a petrecut în Evul Mediu și apoi în timpul Imperiului Habsburgic, când au fost săpate camera trapezoidală- Mina Rudolf sau conică (sub formă de clopot)- Mina Terezia, cele care au dat geometria pereților așa cum o vedem noi astăzi.
În plus deși sarea și exploatarea ei au o istorie veche, extracția sării a fost oprită în 1932 iar în 1992 salina a devenit obiectiv turistic deschis publicului larg. Pe atunci aparatele încă funcționau cu filme foto care trebuiau developate, nu existau pc-uri, internet și firește nici facebook, youtube. Din punctul meu de vedere e doar o coincidență că iluminatul în forma de azi și instagramul sunt din 2010. Adică nu cred că ar fi existat vreo viziune în care cineva să se fi gândit: ”iluminăm frumos salina asta ca să dea bine pe Instagram”. Dar poti să știi? Eu am citit ca iluminarea arhitecturală a avut menirea de a scoate în evidență spectacolul vizual.
Asta este ceea ce mi-am dorit eu să văd în Salina Turda și fix așa s-a întâmplat. Scara Bogaților acoperită de sare, insula din Mina Terezia unde la fel sarea acoperă mai mult sau mai puțin decorurile, plus fantasticile modele de pe pereți, toate mi-au întregit experiența: e o lume din sare și o lume a sării în adâncurile de la Turda.
Ce nu mi-a plăcut? Faptul că oamenii nu primeau veste de salvare când urcau în barcă.
Roata? Nu cred că transformă salina în bâlci, cred că e frumos să admiri pereții în timp ce te ridici și cobori. Doar că spre deosebire de alte saline, mi s-a părut că Turda beneficiază de spațiu în înălțime, nu pe lungime astfel încât la un moment dat mai puțin poate fi mai mult, depinde când te oprești. Altfel e amenajată la fel ca în alte locuri: spații de joacă, amfiteatru, tenis de masă, etc.
Cred că Salina Turda nu poate fi kitsch și nu e părerea mea, am aflat că are 2 stele Michelin date de oameni mai competenți decât mine.
În concluzie, cu riscul de a repeta câteva lucruri, redăm mai jos recenzia de pe Google, care zic eu, poate să vă ajute să luați decizii corecte înainte de a porni la drum spre Turda:
E foarte adevărat că în Salina Turda nu veți avea parte de acelasi vibe pe care l-ați simțit la Praid sau în alte saline, deși are toate dotările pe care le veți întâlni în alte părți: parc de joacă, mese pentru tenis de masă etc, plus altele pe care nu le veți găsi: roata panoramică și bărcuțele de pe lacul Minei Terezia. Dar asta din cauza că are propria ei “personalitate”, ca să zic așa. Firesc, nu toată lumea optează pentru aceste lucruri, așa că ele nu sunt incluse în prețul de intrare ci au propriile lor tarife.
Luați în calcul că în cursul săptămânii biletele sunt mai ieftine decât în weekend. Dacă în plus aveți în vedere că în perioada vacanțelor, sărbătorilor legale, a weekend-urilor și a altor ocazii este super aglomerat și încercați să ajungeți într-o perioadă mai puțin solicitată atunci experiența se poate schimba radical.
Aceasta vă va scuti și de timpul pierdut la coada de la lift iar dacă vă gândiți că doar atât e suficient să vă strice ziua, atunci să știți că se aplică legile lui Murphy și functie de norocul fiecaruia există probabilitatea ca acesta să se blocheze si sa mai petreceți ceva timp suplimentar în imponderabilitate.
E foarte adevărat că salina Turda e spectaculoasă pe înălțimea ei și parcă nu e la fel de mare ca suprafață ca alte saline, dar alocați suficient timp pentru că noi am ajuns la ora 16 și furați de peisaj nu am reușit să vedem tot și chiar ne pare rău.
În zilele când afară e cald spre foarte cald e bine să aveți și o haină pentru temperaturi ceva mai scăzute, pentru că de regulă în subteran e ceva mai răcoare.
Foarte important dacă aveți copii sau suferiți de boli de nutriție: alimentele sunt interzise. Pentru hidratare găsiți, la prețuri Michelin sau de litoral românesc sau pur și simplu prețuri românești, firește. Din nou, luați deciziile având în vedere acest aspect.
Salina e doar un obiectiv turistic, nu are nici o vină pentru lipsa de bun simț nici a celor care sunt angajati ca să facă să fie totul bine și nici a celor care o vizitează, așa că încercați să fiți buni cu alții și ziua tuturor s-ar putea să devină mai faină.
Iar dacă după ce v-ați informat ați ales totuși să dați o fugă la Turda, atunci nu vă mai rămâne decât să inspirați…expirați… orice salină e o alegere bună în care veți respira sănătate.
Repet, salina e întra-devăr frumoasă și merită văzută, iar dacă vă planificați vizita în cunoștință de cauză veți putea lua decizii în consecință.
În concluzie: informați-vă bine de pe site-ul oficial al salinei unde prețurile sunt actualizate. În acest fel vă puteți alcătui bugetul iar dacă prețurile par mari puteți hotărâ dacă merită sau nu să bateți drumul până acolo ca să nu vă stricați nici vacanța, nici amintirile.
În rest vă dorim:
– să aveți amintiri perfecte din călătoriile voastre,
– să călătoriți în siguranță și să aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru ,
– să lăsați toate locurile măcar așa cum le-ați găsit dar nu mai murdare sau mai distruse.