Salina Praid-file de poveste

A fost odată ca niciodată, o țară cu multe saline, atât de multe încât castorii s-au gândit că dacă va dispărea una dintre ele nu i se va simți lipsa. Mai ales că în lume există saline mai frumoase și mai spectaculoase. Totuși, salina Praid era unică și specială. Era un loc pentru toată lumea. Era un loc în care petreceai timpul în familie ca pe vremuri. Copiii lăsau telefoanele deoparte de bună voie și nesiliți de nimeni și se cățărau la Club Aventura – “primul Parc de Aventură din Europa amenajat într-o salină”. Când îi priveai, îți doreai să fii din nou copil. Nici măcar nu era nevoie de dotări spectaculoase, doar tobogane și leagăne din lemn, balansoare, puțin nisip și gata rețeta pentru copii fericiți. Fotbal, trotinete, role… Mămici care joacă badminton cu copiii. Tătici care joacă tenis de masă tot cu copiii. Băncuțe de lemn unde poți mânca pachetul adus de acasă. Muzeu cu istoria salinei. Desene și sculpturi în sare. Dar cum spuneam, peste toate, copii fericiți respirând sănătate în cel mai mare parc subteran pe care l-am văzut vreodată. Într-o zi de vineri am fost numărul 932 dar nu am fost ultimii care am părăsit salina. Și mă întreb: ce fel de castori suntem noi dacă le furăm copiilor noștri nu numai viitorul, ci și prezentul și trecutul?

“În anul 2009, salina Praid a fost cea mai vizitată salină din România, cu peste 200.000 de turiști anual”.

Wikipedia s-a actualizat deja și vorbește la trecut: deschisă în 1762 și închisă în 2025…263 de ani. Nici un castor nu trăiește atât.