Ne-am trezit în prima zi din 2026 la Cluj. Ce să faci într-o zi când totul e închis și nu ai multe opțiuni? În plus, cum e mai bine să începi un nou an decât drumețind, sperând să faci asta de cât mai multe ori în următoarele 52 de săptămâni.
Știm că vom alerga tot anul, deci nu ne-am grăbit, am lenevit și am luat în tihnă micul dejun, am plecat târziu, pe la 13:30, am urcat în mașină pentru 80 km, o oră și jumătate de condus spre comuna Mărgău, satul Răchițele.
După mărimea parcării ne-am dat seama că locul poate fi aglomerat și că 1 ianuarie e o zi foarte potrivită dacă vrei să te bucuri de liniște și de absolut tot ce îți oferă natura într-un decor de iarnă.
Nu sunt multe de spus: plimbare nu foarte lungă, zăpadă, stânci, pădure, apă, bună dispoziție și mulți oameni faini pe traseu, pentru că altfel nu pot fi cei care se salută deși nu se cunosc. Pare prozaic, dar când revezi fotografiile nu e deloc așa. La capătul drumului, vălul de 30 de metri. Dacă nu ar trebui să le faci loc și altora ca să se bucure de ce au în fața ochilor, ai putea să stai așa toată ziua fix în inima mamei natură care îți oferă intrare gratis în muzeul cu tablouri de vis și la concertul apei în decorul de iarnă pitoresc. Când te gândești că pentru asta a trebuit doar să ne mișcăm picioarele în mod sănătos cale de un kilometru sau doi. Nu îmi amintesc să fi intrat prea des într-un an nou în felul ăsta, dar mi-ar place să devină o constantă.
Pentru că am auzit că lacul Beliș e frumos, am mers să îl vedem și pe el. Pare așa simplu când citești că oamenii au fost nevoiți să se strămute și să o ia de la capăt în alt loc, că toate amintirile lor au fost acoperite de Someșul Cald pentru ca în locul lor să se construiască un baraj.
Nu zăbovim mult pentru că stă să se întunece și ne întoarcem să vedem dacă avem noroc să găsim ceva de mâncare în Cluj.
Uite așa am început noi noul an: simplu și frumos.