5 lucruri de făcut la Putna
20 Aprilie 2025
Ne-am pus toate gândurile în mașină și le-am dus la Putna că prea erau încărcate negativ. Bine am făcut, toata ziua a fost un balsam pentru suflet iar la întoarcere ideile începuseră să se așeze în ordinea firească.
Putna e un loc liniștit care poate fi vizitat în orice anotimp. E de ajuns o zi ca să vizitezi cam tot, dar de aici posibilitățile devin nelimitate pentru că în Bucovina sunt multe de văzut.
Ghidul nostru pentru Putna în ordinea lucrurilor pe care le-am făcut:
1. Biserica de lemn Dragoș Vodă- cea mai veche biserică medievală de lemn din țară
Prima oprire în Putna a fost chiar la cimitir pentru că acolo se află Biserica de lemn Dragoș Vodă sau “Intrarea Maicii Domnului în biserică” sau ”certificatul de naștere al Moldovei”. Pe Dragoș Vodă, zimbrul și Molda, i-am găsit la Câmpulung Moldovenesc acolo unde își au monumentul binemeritat. Dragoș Vodă este pentru Moldova ceea ce Cristofor Columb a fost pentru alții. Adică primul “descălecător”, cel care a așezat-o pe harta istoriei deși ținutul era deja locuit de tătari, pentru că întemeierea voievodatului Moldovei ca stat de sine stătător și independent îi este atribuită răzvrătitului Bogdan I. Dar să revenim.
Bisericuța îi poartă numele ca să aibă trecute datele părintești în certificatul ei de naștere, pentru că e normal să aibă și ea unul, nu-i așa? Adică Dragoș a descălecat în Moldova în 1347 și a fost domnul ei până la moarte în 1354. Iar biserica a fost construită în 1353. Asta am ales noi să reținem din incertitudinea izvoarelor istorice și pentru a ne așeza cât de cât ideile în minte, restul lăsăm pe seama celor competenți adică a cercetătorilor și a istoricilor. Prenumele ei de botez este „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” sau Schitul Putna și așa știm că își sărbătorește ziua în fiecare an pe 21 noiembrie.
Deci propriul ei certificat de naștere ar arăta cam așa:
Data nașterii: 21 noiembrie 1353
Tatăl: Dragoș Vodă
Prenume: Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Loc naștere: Volovăț
Biserica a fost construită în Volovăț. Doar că peste niște ani, în 1500 Ștefan cel Mare a decis ca pe locul ei să construiască o biserică din piatră. Așa se face că partea de est a bisericii de lemn a fost strămutată pe locul ei actual din Putna, iar la venerabila vârstă de peste 500 de ani bătrânica mică și fragilă este, conform Wikipedia, “cea mai veche și singura biserică de lemn medievală” din țara noastră. ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_Putna ). Pentru că Putna era deja sfințită din 1469, biserica adusă din Volovăț a fost numită și “mănăstirea veche”, ca să știe lumea că Moldova a fost doar moștenirea pe care Ștefan a primit-o ca să o apere, să o dezvolte și să o lase mai departe urmașilor și urmașilor urmașilor. Doar că din păcate a existat un singur Ștefan cel Mare iar urmașii urmașilor nu numai că s-au mulțumit cu ceea ce au primit, dar după un timp, Prutul care trecea prin mijlocul Moldovei a devenit granița a două țări diferite.(din „Sfânta Mănăstire Putna”, ediția 2018, pg.23)
În 1908, când a fost finalizată noua biserică parohială „Nașterea Maicii Domnului”, aflată și ea în curtea cimitirului, bătrâna bisericuță de lemn s-a retras la o pensie binemeritată. Datorită renovării, noua biserică nu își arată vârsta și pare mult mai tânără decât cei 117 ani pe care îi are.
Chiar la intrarea în cimitir se află un alt monument emoționant care din 1937 aduce un omagiu celor căzuți în primul război mondial. Eroii nu sunt anonimi, încă li se cunoaște numele iar placa comemorativă ilustrează elocvent dramele și rănile oricărui război pe care lumea ar trebui să nu le uite și să nu le repete și totuși asta nu se întâmplă niciodată. Pe placă este trecută data armistițiului, 11 noiembrie 1918 dar cu toate acestea imaginea nu redă bucuria revederii ci destine schimbate dramatic. Găurile de pe placă mi-au amintit de faptul că uniformele soldaților uciși erau curățate, cusute și se întorceau pe front să țină de cald și altora.
Deci da, un simplu cimitir, nimic special…
2. Cascada Bursuc
Cascada Bursuc a început să fie promovată recent. Așa am aflat și noi de ea. Nu știm de unde i se trage numele, dar dacă am auzit că e frumoasă am zis “hai și noi”. Am plecat spre ea cu indicațiile de pe gps până când am rămas derutați de indicatorul de pe drumul forestier, în stare bună de altfel, care ne avertiza că accesul este interzis circulației publice. Drept care am așteptat să vedem ce decizie ia mașina din fața noastră până când ne-am dat seama că avea aceeași nedumerire ca și noi. Așa că aflându-ne în țara noastră, cu veșnica întrebare în minte: “asta e o regulă pe care trebuie să o încalc ori ba?”, am început așa o cursă cu viteza melcului turbat pe drumul forestier: noi îi depășeam pe cei din față până când ajungeam la încă un indicator care iar ne punea în dilema întrebării de mai sus. Cei din spate ne ajungeau și ne depășeau curajoși, până când am renunțat la joc și ne-am văzut fiecare firesc de drumul nostru.
Acum când privesc în urmă cred că semnele respective erau doar o provocare de pe tik-tok pentru că altfel cum am putea explica parcarea special amenajată și puțin mai departe foișorul, ambele puse la dispoziția drumeților?
Pentru că drumul forestier este accesibil până la parcare (pe o distanță rezonabilă de aproape 6 km de la mănăstirea Sihăstria Putnei mai mult sau mai puțin), există opțiunea de a face doar o plimbare de mai puțin de 1 km dus-intors parcare-cascadă-parcare sau se poate lăsa mașina undeva pe traseu pentru o drumeție de cât țin picioarele fiecăruia. Ruta nu e dificilă, doar o alternativă a unei plimbări prin oraș la sfârșit de săptămână sau în oricare altă zi, orice moment e potrivit. Pentru drumeția mai lungă, e de aruncat un ochi ager la ce spun condițiile meteo, pentru că absolut nici un semn din ziua insorită de primăvară nu ne anunța că vom pleca de acolo cu ștergătoarele pornite.
A! Dacă parcarea e deja aglomerată și condiția fizică nu vă permite minim de efort, atunci puteți parca mașina fix lângă foișor. Nu e ideea noastră, doar i-am văzut pe alții făcând asta deși drumul oferea locuri de parcare berechet.
În rest, nu spunem că traseul nu e adecvat pentru fustițe strâmte și balerini, ține din nou de opțiunea fiecăruia, spunem doar bucurați-vă de imagini, gândiți-vă și la ceilalți și nu uitați să nu lăsați urme ale trecerii pe acolo, pentru ca și cei care vor veni în urmă să poată avea aceeași amintire frumoasă.
3. Mănăstirea Sihăstria Putnei
Despre Mănăstirea Sihăstria Putnei nu am aflat foarte multe lucruri. Începuturile ei datează încă din secolul al XV-lea, când deja știm că exista o vatră sihăstrească, dar bisericuța din piatră a fost construită și sfințită mai târziu, pe la 1758 primind hramul Buna Vestire. Nu după foarte mulți ani, în 1775 Bucovina este anexată Imperiului Habsburgic, care în 1786 hotărăște închiderea tuturor schiturilor și mănăstirilor cu excepția celor de la Putna, Sucevița și Dragomirna. Abia după 1990 Sihăstria Putnei a revenit la viață fiind restaurată biserica din sec. al XVII-lea lângă care a apărut și biserica nouă.
4. Mănăstirea Putna-“Ierusalimul neamului românesc”
4.1. Ștefan cel Mare și Putna
Sigur nu e cel mai potrivit mod de a începe să vorbești despre Putna, dar mersul către ea mi-a adus aminte de bunica mea, care în jurul vârstei de 60 de ani a început să aibă fel de fel de probleme de sănătate, între care și un cancer și a simțit că i se apropie sfârșitul. Bunica mea fiind mereu altfel decât alți oameni din sat, când a simțit că zilele îi sunt numărate și-a cumpărat sicriu ca să se pregătească de ziua cea mare, care a venit într-un final numai că după aproape 30 de ani.
Știm că după propria sa mărturisire Ștefan cel Mare a purtat 36 de războaie din care a pierdut doar două și de asemenea, că multe din bisericile ctitorite de el aveau legătură cu luptele din care se întorcea. Mănăstirea Putna a fost prima dintre ctitoriile lui Ștefan însă nu a avut legatură neapărat cu bătăliile purtate, fiind de la început gândită să fie necropola familiei dar și a altor persoane importante.
Iar dintre cele două bătălii pierdute, prima a fost cea din vara anului 1462 în timpul celui dintâi asediu al cetății Chilia, când voievodul a fost rănit la picior iar din cauză că nu a fost tratată corect, rana nu s-a vindecat timp de 42 ani, aceasta fiind a treia și cea mai lungă luptă pe care Ștefan a dus-o și pe care în final a pierdut-o. La un calcul simplu, Ștefan, în 47 ani de domnie, a luptat el însuși în 36 de războaie, iar prima înfrângere din două a fost la vârsta de 24 de ani sau mai puțin. Astfel îmi explic cum un om așa mic de statură a putut ajunge cel mai mare om de stat din toate timpurile din istoria țării noastre.
Tradiția spune că voievodul a tras cu arcul de pe Dealul Crucii sau Crucișorul iar săgeata s-a infipt într-un copac pe locul căruia s-a ridicat altarul bisericii, un fragment din acel copac fiind expus azi în muzeul mănăstirii. Întâmplător sau nu, acel loc a fost și o vatră sihăstrească, 5 morminte ale unor sihaștri necunoscuți fiind descoperite în urma săpăturilor. Mai trebuie spus că firesc, locul nu arăta deloc ca astăzi pe atunci aflându-se de fapt în inima pădurii.
Piatra de temelie a fost așezată pe 10 iulie 1466, când Ștefan avea în jur de 28 de ani. Spre deosebire de Voroneț care a fost ridicată în 3 luni și 3 săptămâni (nici o alta nu a fost construită atât de repede), la Putna construcția a durat 3 ani pentru că aceasta va fi mănăstirea de suflet a primului ei ctitor care s-a îngrijit de ea în consecință. Așa se face că atunci când a fost terminată, biserica era acoperită cu plumb și pictată atât la interior dar și la exterior, spunându-se că pentru tot fondul frescei a fost folosită foiță de aur, aceasta dominând pictura și evidențiind tot ansamblul mural. Ștefan nu s-a zgârcit de la nimic așa încât argintul și poleiala aurită împodobeau inclusiv obiectele din interior. Cunoscând credința domnitorului putem spune că toate acestea nu au fost un semn de aroganță ci faptul că Ștefan își închina ctitoria cu tot ce putea exista mai bun.
Până la urma Putna a fost legată de o victorie, domnitorul hotărând să o sfințească dupa ce i-a înfrânt pe tătari în lupta de la Lipnic.
În plus pentru slujbă el a ales data de 3 septembrie când este sărbătorit Cuviosul Teoctist. A făcut aceasta în semn de respect pentru Mitropolitului Teoctist I, cel care i-a stat alături timp de 21 ani și in Sfatul Domnesc. Ne aducem aminte că Ștefan a rămas fără tată la vârsta de 12-13 ani, iar patriarhul Teoctist a fost cel care l-a uns și l-a binecuvântat ca domn fiindu-i părinte duhovnicesc. În mod firesc, acesta și-a găsit odihna veșnică într-unul din cele 28 de morminte din biserică.
Hramul ales a fost “ Adormirea Maicii Domnului” iar slujba de sfințire a fost grandioasă.
Ce a mai făcut Ștefan pentru mănăstire? I-a dat un statut special, aceasta se autoguverna și avea în subordine alte mănăstiri mai mici. În plus în mănăstire au funcționat trei școli: de copiere de manuscrise, de broderie și de muzică bisericească. Creații din cele trei școli se găsesc azi în muzeul mănăstirii care trebuie vizitat neapărat. Mai mult, în mod constant, de-a lungul vieții domnitorul a dăruit mănăstirii obiecte de valoare unele dintre ele fiind expuse în același muzeu al mănăstirii.
Ca o paranteză, în timp ce toate acestea se întâmplau la Putna, Ștefan își vedea de domnia țării. Adică puțin mai inainte în decembrie 1467 s-a luptat la Baia cu oștile maghiare conduse de regele Matia Corvin, a învins (firește) și așa, cronologic, înainte ca Putna să fie finalizată a apărut Biserica „Sfântul Gheorghe” (Albă) din Baia, pe care noi am pus-o pe lista de văzut, sperând că într-o zi se va întâmpla asta.
Recunosc că tot citind fără să fac un calcul banal, în mintea mea îmi imaginam că toate astea au avut loc când domnitorul ar fi fost aproape de 40 de ani sau peste. Iar din ce părere bună aveam despre el, o simplă scădere a făcut ca stima și considerația să crească considerabil, deși credeam că mai mult nu se poate. Din nou îmi trece prin minte același gând: mănăstirile ar trebui studiate în școală la orele de religie fiind o completare firească a celor de istorie. Astfel mie mi-ar fi mult mai ușor să completez piesele lipsă din puzzle-ul din capul meu, știind sigur că mulți povestitori de frumos s-ar naște.
Până aici am aflat cam ce făcea tânărul domn al Moldovei în jurul vârstei de 30 de ani. Dacă Ștefan ar fi putut așeza mănăstirea într-o capsulă a timpului în care nimic să nu o atingă, probabil că povestea s-ar fi putut sfârși aici iar noi am fi putut să o admirăm în toata splendoarea ei inițială. Doar că istoria a avut alte planuri cu mănăstirea. În 1484 a fost afectată de un incendiu, dar Ștefan a refăcut-o. În 1536 un alt incendiu a devastat-o. Secolul al XVII-lea a fost cel mai vitreg, dominat de atacuri ale tâlharilor, tătarilor, culminând în 1653 cu cazacii lui Timuș care ca și la Humor, au jefuit mănăstirea, au ars-o din temelii iar în plus, la Putna au luat și plumbul acoperișului. În 1738 un cutremur a afectat din nou mănăstirea.
Îmi trece prin minte că poate acolo sus cineva nu a avut nevoie ca Putna să rămâna în istorie și amintire prin pictură și bogăție, ci prin însuși Ștefan cel Mare și Sfânt care nu a fost unic doar prin ceea ce a făcut pentru Moldova, dar a fost un exemplu de creștin în adevăratul înțeles al cuvântului.
Uite așa, din veac in veac, alternând perioadele de înflorire cu cele în care a fost distrusă, reclădită, jefuită, “mănăstirea dragă” a lui Ștefan a ajuns în anul 1871, când un tânăr de 21 de ani pe nume Mihai Eminescu a inițiat la Putna, Prima serbare a românilor de pretutindeni, cu scopul de a reînsufleți lupta și dorința românilor pentru întregirea țării, iar un alt tânăr de 18 ani, pe numele său Ciprian Porumbescu îi spunea părintelui său: ”Tată, am cântat Daciei întregi!” (Sfânta Mănăstire Putna, ediția 2024) Într-un gest simbolic, studenții au depus o urnă cu pământ din toate provinciile românești la mormântul lui Ștefan, acolo unde candela nu se stinge niciodată, iar Eminescu a numit Putna “Ierusalimul neamului românesc”, ceea ce cu adevărat ar trebui să fie. Astăzi urna face parte din obiectele expuse în muzeul mănăstirii.
4.2. Mănăstirea Putna
Intrăm în curtea mănăstirii pe sub arcul turnului construit în 1757 de către domnitorul Constantin Racoviță și care astăzi se numește “Turnul Eminescu” în amintirea celui care a inițiat serbarea din 1871 și care împreună cu ceilalți organizatori au înnoptat la primul etaj.
Cum intrăm, în partea dreaptă, bustul lui Mihai Eminescu are locul firesc, iar versurile nu mai lasă nimic de adăugat:
“Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.”
(Mihai Eminescu-La Steaua)
“Astfel totdeauna, când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!”
(Mihai Eminescu-La Bucovina)
Astfel, în sistemul solar numit România există nu unul, ci doi Luceferi așezați pe aceeași orbită a mănăstirii Putna.
Trei clopote patinate de vremuri stau mărturie a veacurilor străbătute de mănăstire: Buga (din 1484), Blagovistnicul (din 1490), ambele dăruite de Ștefan și Ușerul- donat în 1530 de Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare și domn al Moldovei la rândul său.
Turnul clopotniță datează din 1882.
De altfel singurul care a supraviețuit din timpul lui Ștefan cel Mare este Turnul tezaur, terminat în 1481, care apăra pe atunci obiectele de preț ale mănăstirii dar și averile boierilor . În prezent acesta păstrează documente și cărți vechi care nu sunt expuse în muzeu.
În stânga intrării doar fundațiile au mai rămas peste construcțiile care existau în secolul al XV lea când mănăstirea a fost construită.
Intrarea în biserică se face prin ușile laterale ale pridvorului.
La interior 5 încăperi o structurează architectural: pridvorul închis, pronaosul, gropnița, naosul și altarul.
Din pictura interioară originală nu avea cum să mai rămână nimic, dar din 2001 și până în 2010 frații iconari Mihail și Gavril Moroșan au dat pereților o nouă înfățișare.
În gropniță e un mormânt simplu și candela care nu s-a stins niciodată prin grija protectorilor ei, indiferent cât de vitrege au fost vremurile care au trecut peste mănăstire.
E ciudat cum oamenii care fac lucruri mărețe nu au nevoie de monumente funerare grandioase pe măsura vieții pe care au dus-o.
4.3. Muzeul Mănăstirii Putna
Muzeul Mănăstirii Putna l-am pus pe listă după ce am fost la Mănastirea Humor unde am aflat despre tetraevangheliarul călător în care apărea pentru prima dată chipul lui Ștefan cel Mare. Am crezut că va fi cea mai importantă piesă pe care o vom găsi acolo. Doar că arta era la ea acasă in școlile mănăstirii, așa că întreaga colecție a meritat să zăbovim. Mie mi-a lăsat impresia că Ștefan nu făcea absolut nimic la întâmplare iar atunci când făcea ceva trebuia să fie totul la superlativ. Așa au fost cele trei școli pe care le-a înființat la Putna. Iar dacă acum știm prin ce perioade negre a trecut mănăstirea, faptul că au fost mereu oameni care au salvat și ocrotit vreme de peste 500 de ani toate obiectele expuse, e ceva ce merită toată considerația și tocmai de aceea muzeul e un “musai de văzut”.
Trebuie spus că se pot obține informații suplimentare despre exponate cu ajutorul ecranelor tactile care fac totul și mai interesant. În plus, pagina web a muzeului oferă de asemenea detalii despre cele mai importante obiecte.
Așa că foarte pe scurt, exemplificăm doar pentru deschiderea apetitului și pentru a demonstra că am spus adevărul, doar adevărul și numai adevărul.
Cum am mai spus, în mod constant, Ștefan cel Mare a dăruit mănăstirii obiecte de valoare. De exemplu, în ziua în care s-au împlinit 13 de ani de când fusese uns domn, adică la 12 aprilie 1470, el a adus danie Putnei o cădelniță din argint aurit, executată de un meșter din afara Moldovei. Aceasta este cea mai veche piesă din metal prețios aflată în muzeu.
Alte obiecte dăruite de Ștefan sunt o ripidă din 1497 executată în atelierul mănăstirii din argint aurit, filigranat și din 1503-cea mai veche cruce de mână, din lemn, din Moldova, care încă e păstrată. Crucea este ferecată în argint aurit iar în lemnul de chiparos au fost sculptate pe ambele fețe, 18 scene din viața mântuitorului.
Deși originalul se află în sala armelor în Muzeul Topkapi din Istanbul (și toate încercările de repatriere s-au soldat cu eșecuri), nu putem trece peste sabia lui Șefan cel Mare măcar pentru că lungimea ei e de 1,25 m iar înălțimea domnitorului se știe că era sub 1,60 m. Firește acestea sunt doar simple unități de măsură când vorbim de 36 bătălii și 34 de victorii.
Și uite așa ajungem la pagina 266 din Tetraevanghelul călător din 1473, pe care Ștefan îl dăruiește în genunchi Maicii Domnului. Cum am spus, acesta este cel mai vechi portret al domnitorului.
În afară însă de chipul voievodului, Tetraevanghelul ferecat și el în argint, este o “veritabilă capodoperă a artei miniaturii din Moldova”, fiind scris pe pergament cu cerneală neagră, în timp ce titlurile sunt scrise cu aur. Ca și când toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Tetraevanghelul a călătorit mult timp prin lume până să se reîntoarcă la Putna.
El a fost scris la Putna în 1473 de catre monahul Nicodim, dar nu pentru a se citi din el la Sfânta Liturghie de aici, ci pentru a fi închinat primei Mănăstiri Humor, ceea ce s-a întâmplat. Doar că așa cum știm, în 1527 aceasta a fost distrusă de tătari iar în 1530 Petru Rareș i-a dat poruncă boierului Toader Bubuiog să construiască altă mănăstire pe care o putem vedea și în ziua de azi.
Tetraevanghelul a fost foarte important pentru Petru Rareș, care l-a luat cu el la Cetatea Ciceului în Transilvania în 1538, la sfârșitul primei sale domnii, când a atras asupra sa furia sultanului Soliman Magnificul. În 1541, Petru Rareș îl ia cu sine la Constantinopol. Reîntors pe scaunul Moldovei el va aduce din nou prețiosul manuscris mai întâi la Suceava și apoi, în locul lui firesc la Humor.
Apoi a venit anul acela cumplit pe care îl tot pomenim și anume 1653, când au avut iar lupte crunte pentru tronul Moldovei iar cazacii lui Timuș Hmelnițki, ginerele lui Vasile Lupu, au dat foc ambelor mănăstiri, atat Humor cât și Putna, după ce le-au jefuit în prealabil. Tetraevanghelul, furat de cazaci, va ajunge la oastea transilvană, de la care va fi răscumparat de boierul Gheorghe Ștefan care va deveni în fapt domnul Moldovei. Acesta îl va depune din nou în 1657 la locul lui din Mănăstirea Humor.
Mănastirea va fi desființată în 1786 și Tetraevanghelul ajunge din nou la Putna, unde va rămâne până în 1826 când va fi transferat la capela episcopală din Cernăuți. De acolo va fi adus în 1881, “în vizitî” la Iași iar apoi la București, dar se va intoarce la Cernăuți.
Abia dupa 1907 manuscrisul a ajuns din nou în țară, mai întâi la mănăstirea Dragomirna. Apoi a mai făcut o vizită scurtă la Putna pentru a omagia 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare. Măcar rămâne în țară chiar dacă din 1971 ajunge la Muzeul de Istorie din București. Dar locul lui nu e acolo, așa că după o călătorie de 531 de ani, în care a fost martor al tăcut al istoriei pline de zbucium a Moldovei, în 2004 Tetraevanghelul monahului Nicodim s-a întors în sfârșit acasă.
Îmi trece prin minte că ar fi viral pe Instagram “nu am vizitat 50 sau 150 de țări, dar am călătorit peste 500 de ani”.
Uite așa după manuscrisele care parcă ating perfecțiunea, icoane, obiecte din argint și multe altele ne întoarcem la parter pentru una din cele mai valoroase expoziții de broderii din secolul al XV lea din lume. Încheiem astfel cu dvera Răstignirea Domnului din 1500, unde în colțurile de la bază, vedem 2 detalii: Ștefan cel Mare și doamna sa Maria Voichița.
5.Chilia lui Daniil Sihastrul
Cu Daniil Sihastrul și Ștefan cel Mare am aflat că în vremurile acelea erai ținut minte doar în momentul în care făceai ceva ce nimeni altcineva nu reușea să facă pentru că altfel cum se explică că se cunosc datele exacte ale deceselor, în schimb datele de naștere sunt total aproximative? Vrând să aflu totuși mai mult, deși nu sunt fan, am apelat la expertul care știe tot cu care ne amenință toate știrile, la copilotul meu AI din laptop și m-a lămurit că în momentul ăsta e doar la nivel de Wikipedia și să nu îl mai deranjez o perioadă.
Oricum, dacă citești despre Daniil Sihastrul realizezi că nu l-a interesat nici să rămână în istorie, nici să ajungă în calendarul orthodox, nici să se scrie despre el. Monahul voia doar să se roage în liniște pentru mântuirea sufletului.
Se spune că pe moșia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădauți trăia o familie sărmană al cărei copil, Dumitru a fost atras de mic de viața din biserică, astfel că la o vârstă fragedă deja știa pe de rost Psaltirea și Ceaslovul. Trăind în post și rugăciune, la 16 ani s-a călugărit în mănăstire primind numele David. Având darul ascultării, al facerii de minuni și fiind înainte-văzător, credincioșii au început să îl caute în număr din ce în ce mai mare.
Continuând să trăiască în nevoință, după un timp a ajuns preot la mănăstirea Sf. Lavrenție din Vicovul de Sus iar apoi, luând numele de Daniil a ales calea sihăstriei, mai întâi în vatra isihastică din Neamț iar după 14 ani a revenit în pustietățile Putnei. Pe valea pârâului Viteu pustnicul a săpat cu dalta în stâncă un paraclis , iar dedesuptul acestuia o chilie unde s-a nevoit vreme de 20 de ani.
Aici a venit Ștefan cel Mare după moartea tatălui său ca să ceară sfatul sihastrului. Aici acesta i-a zis că va ajunge Domn al Moldovei. Acesta a fost momentul în care a început legătura strânsă dintre Ștefan cel Mare și Daniil Sihastrul. Probabil că niciunul dintre ei nu știa în acel moment felul în care urmau să scrie istorie și să rămână în posteritate. Sau poate că unul dintre ei deși știa, era complet dezinteresat de asta.
Se spune că vrând să își arate recunoștința, domnitorul a vrut să îi încredințeze lui Daniil Sihastrul păstorirea mănăstirii Putna însă acesta a refuzat.
După sfințirea mănăstirii Putna, numărul de credincioși a crescut schimbând atmosfera de tihnă a tinutului iar Daniil Sihastrul și-a căutat din nou liniștea, pe care a găsit-o în pădurile Voronețului, unde și-a săpat o nouă chilie sub stânca numită Șoimul.
Se știe că din 36 conflicte la care a participat el însuși, a doua și ultima înfrângere a lui Ștefan cel Mare a fost la Războieni (Valea Albă cum i-a rămas denumirea după felul în care arăta la încheierea luptelor), în 1476. Se spune că întors acasă domnul a mers la Daniil Sihastrul cerându-i din nou sfatul iar acesta i-a zis să nu închine țara turcilor și să construiască o mănăstire pe care să o închine Sfântului Gheorghe aducător de biruință. Nu se știe de ce Ștefan a așteptat peste 10 ani să facă asta, pentru că mănăstirea Voroneț a fost ridicată în 1488.
Se mai știe că în 1477 după trecerea în neființă a Mitropolitului Teoctist I, Ștefan l-ar fi rugat din nou pe Daniil Sihastrul să păstorească atât Moldova cât și Putna ceea ce din nou pustnicul a refuzat pentru că menirea lui nu era aceasta.
În 1488, domnitorul a hotărât ca pe locul bisericii de lemn din Voroneț să fie ridicată o alta mai trainică din piatră, pe care a sfințit-o pe 14 septembrie în același an, dându-i hramul Sfântul Gheorghe. De această dată, sfântul părinte nu a mai avut cum să refuze numirea sa ca egumen al noii mănăstiri. Astfel Daniil Sihastrul deși a rămas să trăiască în chilia de sub stânca Șoimului, a slujit și obștea mănăstirii Voroneț până la sfârșitul vieții, fiind înmormântat în pronaosul mănăstirii.
În final, din mulțimea de ucenici ai lui Daniil Sihastrul trebuie să-l menționăm pe Grigorie Roșca despre care vom vorbi pe larg când vom ajunge la Voroneț și la Mănăstirea Probota.
