1. Bruxelles
În 2020 în Belgia, în casa unei profesoare de artă, pasionată mai ales de sculptură, se afla pe masa din living, albumul dedicat lui Brâncuși în cadrul Festivalului Internațional de Arte Europalia, organizat sub patronajul Familiei regale belgiene. Între altele, Europalia e manifestarea culturală de cea mai mare anvergură din Belgia la care România a fost invitată să participe în 2019, închis paranteza.
Pe facebook apărea Sărutul lui Brâncuși în postări ale străinilor care fuseseră deja la Bozar.
Nu de la ei am aflat eu de prezentare, doar că nu am crezut că Brâncuși are impactul ăsta asupra altora de pe alte meleaguri. Iar mirarea a fost și mai mare când, în penultima zi a expoziției, am ajuns și noi acolo având convingerea că va fi puțină lume sau mai deloc. Fals. Zici că era începutul, nu sfârșitul.
Iar de când am sosi noi până am plecat, lumea a continuat să vină cu mic, cu mare.
Da, câteodată am impresia că trăiesc așa, într-o bulă din care uneori mai ies afară unde dau nas în nas cu realitatea cu care nu am nici o tangență.
Ce mai era altfel acolo? Nu știu dacă e doar părerea mea, dar în unele muzee de prin țară parcă e concurs de alergat, iar la noaptea muzeelor e și înghesuială și maraton.
La Brâncuși lumea nu a venit la bifat. A venit la privit totul atent, pe îndelete și fără grabă, într-o zi de sâmbătă. Pentru că nu te întâlnești cu Brâncuși în fiecare zi, deci ocazia e specială. Nu am făcut prea multe fotografii din cauză că erau protejate în casete de sticlă, lumina bătea pe ele, calitatea…mai deloc…
Ce m-a mai uimit? Cu câtă atenție și răbdare citeau istoria țării noastre, ca să afle de unde a plecat Brâncuși. Și poate să afle dacă Romania e de pus pe lista țărilor de vizitat sau nu. Nu am auzit pe nimeni care să-și dorească să viziteze Casa Poporului, i-am auzit însă ridiculizând-o.
Cât despre mine?
Am descoperit paginile lipsă din cartea de istorie, despre care am aflat doar de la bunica mea:
În ciuda faptului că niciodată nu am stat bine la capitolul memorie, mi-am amintit foarte bine imaginea din manual și pe Vasile Roaită care a continuat să tragă sirena și dupa ce a fost împușcat mortal. Știind totuși despre lacunele din amintirile mele, am apelat din nou la Wikipedia, când ce să vezi? Aparent Vasile Roaită a fost doar o altă poveste fabricată, dar în felul ăsta se scrie istoria. Așa că, dacă aveți impresia că doar generația voastră e manipulată peste masură, stați liniștiți, nu trebuie decât să coborâți niște mii de ani în trecut, ca să vedeți că întreaga lume a fost clădită pe influențarea minții. Azi doar e mai la vedere și fără perdea, dar la fel de aducătoare de bani și de putere.
Concluzia: Da, recunosc, a fost prima dată când l-am întâlnit pe Brâncuși, dar să văd atât de mulți străini apreciindu-l a fost cu totul neașteptat.
2. Craiova
Au mai trecut câțiva ani iar de data asta s-a nimerit să ajungem la Craiova, fără să avem habar că acolo un palat de poveste păstrează 8 creații ale lui Brâncuși și cred că în ciuda austerității lui, Brâncuși se bucură de asta acolo unde e. Ați trecut prin Craiova și nu le-ați văzut? Înseamnă că trebuie să mai mergeți o dată.
3. Amsterdam
Tot în 2025 s-a mai nimerit ca Centrul Pompidou să intre în renovare și în felul ăsta Amsterdam a organizat și el prima expoziție a lui Brâncuși și a doua din Țările de Jos după multă vreme. Adică în timpul vieții operele lui Brâncuși au fost expuse de șase ori, însă după aceea doar în 1970 a fost o retrospectivă în Haga și cam atât. Când iarăși ce să vezi? Hop și noi pe la H’ART Museum Hermitage Amsterdam și bine am făcut, fiindcă așa i-am auzit pe olandezi exclamând: Ongelooflijk! Incredibil adică, deci are rost să mai spunem noi ceva?
4. Hobița
După toate astea normal că ne-a cuprins jena, pentru că tot instagramul, plus facebook, plus tv și desigur toate câte or mai fi, au ajuns la Hobița și Târgu Jiu iar noi nu, cu toate că avem o vârstă, deci am zis:” gata, cu prima ocazie” când iarăși, ce să vezi?
Probabil pentru că noi suntem cei mai mari fani a lui Moș Crăciun, altfel nu îmi explic cum Moșul, fără să îl rugăm, a zis: “Dragii mei dragi, pentru că ați fost cuminți și anul ăsta, vă îndeplinesc dorința, vă mai dau ceva în plus și vă doresc drum bun”.
Uite așa am ajuns la noi la Hobița via Bruxelles, Craiova, Amsterdam.
Despre Hobița ce poți să spui? De exemplu, că te poartă gândul la bojdeuca lui Creangă. Sau că “la umbra marilor stejari nu crește iarba“. Însă mulți oameni mari s-au născut în case mici.
Adică totul a început de fapt la Hobița, într-o căsuță iar azi tot mapamondul expune Brâncuși. Sau vine lume tocmai din Noua Zeelandă special ca să vadă de unde a pornit totul. (Asta am aflat noi de la ghidul nostru.) Adică Brâncuși a fost la școli de artă, dar nu acolo a învățat să fie genial, pentru că asta nu se învață. Adică Brâncuși poate ar fi vrut să rămână în țara asta. Dar o țară mare cu oameni mici, mici și fără nici o viziune l-au determinat să plece, fiindcă nu a vrut să facă compromisuri. Mai mult aflăm de la Wikipedia că ar fi trebuit să aibă bani de tren, dar nu i-a mai încasat pentru că unora nu le-a plăcut că nasul lui Carol Davila era prea mare, plus ceva legat de epoleți. Chestie de detalii care fac diferența și l-au determinat pe Brâncuși să pornească pe jos spre Paris. Uite așa, pentru că țara asta nu are nevoie, operele lui Brâncuși sunt risipite pe mai multe continente și o mulțime de oameni se pot bucura de ele. Uite așa și poate de aceea Franța, și nu țara asta, are grijă de moștenirea lui Brâncuși. Bine a făcut Brâncuși, pentru că ați auzit cumva ce lucruri bune a făcut statul român cu moștenirea familiei Mihail din Craiova? Nici eu. Deoarece se pare că nu a făcut nimic decât să o risipească.
Și când te gândești că totul a început la Hobița…
Despre noi? Doar că sperăm să ne poarte pașii prin locuri în care să-l mai găsim pe Brâncuși.