Luminiscence Deft - 3 in 1

06 Februarie 2026

Reel Instagram si Facebook

Reel Instagram si Facebook

Reel Instagram si Facebook

Luminiscence Delft ne-a dat ocazia să ne întoarcem într-unul din cele mai dragi locuri nouă, să ne facem o părere despre interiorul Bisericii Vechi (Oude Kerk), în care nu am intrat niciodată până acum și să aflăm istoria nu numai a bisericii, dar și a orașului, într-un spectacol de lumini și muzică.

  1. Delft by night – still Christmas

Se spune că pe măsura ce trece timpul, Crăciunul devine din ce in ce mai comercial. Ei bine, Moșul a plecat de mult, însă în oraș luminile încă sunt aprinse. Sau poate că Moșul, după atâta muncă, s-a gândit să mai stea prin Delft și de aici atmosfera? Cine știe? Eu l-aș înțelege perfect dacă a ales să facă asta. Așa frig cum era, dacă timpul nu ar fi fost din nou hain, am fi zăbovit mai mult, că de ajuns nu va fi niciodată, asta ne e clar de foarte multă vreme. Suntem recunoscători că avem șansa asta, profităm atât cât putem și ne bucurăm de fiecare clipă.

2. Luminiscence – o alta perspectivă

“Încă puțin să mai merg pe un pod”, “încă o fotografie”, “uite și acolo ce frumos e”…

Fără “încă puțin” poate am fi fost și noi între primii care au intrat și am fi stat pe rândurile din spate, nu de la mijloc. Pentru că din spate aveai imaginea completă a întregului show. Cumva când am cumpărat biletele știam lucrul ăsta, însă l-am uitat într-o săptămână. Nu îți alegi tu locul, ci îl primești în ordinea sosirii. Totuși când spectacolul ăsta are loc de pe 7 noiembrie 2025, îți imaginezi că după 3 luni lumea poate își găsește altceva de făcut într-o seară de vineri. Nu, hai la Luminiscence, biserica – plină ochi. Am ținut minte că eram sfătuiți să fim bine îmbrăcați pentru că în biserică e foarte frig. Nu am simțit frigul, probabil afară era mai rău, iar noi – ascultători. Am fost rugați să nu filmăm cu telefoanele pe sus ca să nu îi deranjăm pe ceilalți. Nu am văzut telefoane în aer deși erau folosite. Iar cele 50 de minute de lumină, muzică și poveste? Nu știm când au trecut, prea repede oricum.

Ce este Luminiscence? Nu e doar o altă experiență imersivă cu un million de spectatori până acum. Luminiscence are loc în catedrale, bazilici, biserici istorice din întreaga lume, cărora le aduce la viață călătoria prin timp și istorie.

3. Oude Kerk – 780 de ani și povestea merge mai departe

În 1246 William al II-lea al Olandei acorda Delftului drepturi de oraș. Astfel Delft a devenit unul din cele mai vechi orașe din Țările de Jos. Tot de atunci datează și Oude Kerk. 780 de ani în care orașul și biserica lui au străbătut istoria împreună. Știm că în 2025 Amsterdam a sărbătorit respectabila vârstă de 750 de ani. Deci Delft și Oude Kerk sunt puțin mai în vârstă. Mereu îmi place cum așa, dintr-una în alta, se mai leagă câte ceva, mai afli ceva…

În 1325 a început construcția turnului bisericii care e numit „Oude Jan” (Ioan cel Bătrân). Din lipsă de spațiu, a fost colmatat o parte din canal. Astfel turnul a început să se înalțe pe două suprafețe tasate diferit și până la finalizarea construcției lui, care a durat 25 de ani, el era deja înclinat cu aproape 2 metri față de verticală. Încă este, dar așa sunt o mulțime de clădiri din Țările de Jos, nu-i așa?

Secolul al XVI-lea și al XVII-lea au fost cele mai vitrege. Pe 3 mai 1536 aproape întreg orașul a fost mistuit de flăcări. Luminiscence ne spune asta și ne arată cum a fost reconstruit totul “piatră cu piatră”.

Din august până în octombrie 1566 a avut loc Beeldenstorm („furtuna statuilor”) când protestanții din Țările de Jos au distrus statuile sfinților și obiectele religioase din interiorul bisericilor romano-catolice. În Oude Kerk, a fost grav avariată inclusiv orga principală care data din 1545. Ea a fost înlocuită în 1857 de o orgă cu 2.832 de tuburi. Luminiscence acordă un moment special și acestui capitol (puțin în reel) și continuă să ne povestească: Beeldenstorm a fost una din cauzele care au dus la Războiul de Optzeci de Ani, sau Revolta Olandeză ori Revoluția Olandeză, dintre 1568-1648, dintre cele Șaptesprezece Provincii ale Țărilor de Jos și Imperiul Habsburgic Spaniol în urma căruia s-a format noul stat independent, Republica celor Șapte Provincii Unite ale Țărilor de Jos pe teritoriul actual neerlandez.

Clopotul Trinitas, din 1570, adesea numit Bourdon, este cel mai mare clopot istoric din Olanda, cântărește aproape 9.000 de kilograme și are un diametru de aproximativ 2,3 metri.

În 1584 Willem de Oranje a fost asasinat în apropiere de Oude Kerk, în fosta mănăstire Sfânta Agatha.

Biserica este și un imens cimitir, aproape 400 de persoane fiind înmormântate aici. Între ele, Sfinxul din Delft, pictorul Johannes Vermeer, născut – nu se știe data exactă- și decedat în Delft, în 1632.

Pe 12 octombrie 1654, dimineața, a explodat depozitul de praf de pușcă din oraș. Explozia a distrus 500 de case și ferestrele bisericii între altele și se spune că a fost auzită până pe insula Texel. Multe vitralii au fost zidite sau nu au mai fost refăcute. 

Pe 23 septembrie 1921, după un alt incendiu grav izbucnit de aceasta data chiar in biserică, acoperișul s-a prăbușit parțial iar biserica a fost închisă timp de aproape trei ani, după care a mai fost restaurată de două ori, ultima data din 1997 până în 2000.

Olandezii din jurul nostru au venit pentru spectacolul de lumini. Ei știau toate astea când au ieșit din casă. Noi le-am aflat cu ocazia Luminiscence.

Privacy Preference Center