Stavoren- cel mai vechi oraș din Friesland

Pentru că se întunecă la ora 22, am zis să schimbăm registrul, să lăsăm ploaia în Medemblik, să mergem la soare și vânt, ca să uscăm hainele de pe noi, în Stavoren adică, aflat pe lista celor 11 orașe frizone, numit uneori și Copenhaga din Friesland. La 4 ani după ce am anulat rezervările pentru Danemarca încă nu am reușit să ajungem acolo și încă sperăm că asta se va întâmpla, așa că am studiat Stavoren față-verso și profil, ca să nu renunțăm la idee doar pentru că s-a întâmplat să dăm la loc comanda.

Cu mai puțin de 1000 locuitori, Stavoren este considerat cel mai vechi oraș din Friesland, primind drepturile înainte de anul 1068 și fiind inclus în zilele noastre pe lista celor 11 orașe istorice din Friesland. Pe la 1246  avea propria monetărie. În 1285 Liga Hanseatică i-a acordat privilegii și astfel a jucat un rol important în comerțul cu cereale aduse din țările baltice. În secolul al XV-lea colmatarea portului este cea care a marcat începutul declinului pentru Stavoren, care, deși a avut reveniri în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, nu a mai ajuns la gloria de altădată.

Aceasta este foarte pe scurt istoria orașului, dar ne ajută să înțelegem ce încearcă să ne spună statuia Het vrouwtje van Stavoren (Femeia din Stavoren sau Văduva din Staveren) și  fântâna De vis voor Stavoren (Peștele pentru Stavoren), ambele îndreptate cu fața spre mare. Femeia din Stavoren era văduva unui om bogat, nu suficient de bogat însă ca să îi asigure mulțumirea și fericirea. Așa că ea își dorea mai mult și mai mult, dar niciodată nu era suficient. Unul din căpitanii trimiși să îi mărească averea și să aducă cel mai important lucru pe care îl putea găsi, s-a întors cu o corabie plină de grâu care, în lumina soarelui, arăta ca aurul. Cum bogăția, nici atunci și nici în zilele noastre, nu te face neapărat mai deștept, doamna s-a înfuriat și a ordonat ca întreaga încărcătură să fie aruncată în mare. Un pescar bătrân a înaintat și i-a zis că într-o zi va plăti pentru asta, pentru că va veni timpul în care va cerși pentru un pumn de grăunțe. Dacă bogăția nu te face mai inteligent, de foarte multe ori în schimb te face arogant. Așa că doamna și-a aruncat inelul de aur în mare, spunând că ea va deveni săracă atunci când își va revedea inelul, adică niciodată. Nu știa vorba aceea: „niciodată să nu spui niciodată”, astfel încât, într-o zi femeia care pregătea masa i-a adus un inel pe care îl găsise în burta unui pește pe care îl curăța. Când a recunoscut inelul, a ieșit afară, unde bătrânul pescar a anunțat-o că două din navele sale s-au scufundat. Au urmat celelalte, așa că doamna a murit flămândă și în sărăcie, cerșind o mână de grâu. Statuia e de fapt mică și așezată pe două socluri, care depășesc înălțimea sa.

Cum în orice legendă există un sâmbure de adevăr, recunosc că eu găsesc totul de mare actualitate și în zilele noastre și în țara mea coruptă, unde mulți bogați nu au niciodată suficient, averile le depășesc cu mult inteligența, înălțimea și greutatea corporală, dar după ce moartea lor nu mai e subiect de știri, nimeni nu își mai aduce aminte de ei, în ciuda aroganței afișate în timpul vieții trăite degeaba. Iar asta se întâmplă fix când înmormântarea nici nu s-a terminat. Știrea următoare e la cât se ridică averea și cât de crunt se luptă moștenitorii pentru ea. Da, viața are propriul umor negru. Păcat că nu mai citim, nici povești, nici altceva.

La rîndul său, fântâna „Peștele pentru Stavoren” povestește istoria locului. ”The sea gives, the sea takes”, amintește dependența orașului de mare. Ca și Femeia din Stavoren, peștele e o metaforă pentru „ceea ce vine, ce dispare și ce rămâne”. De asemenea, face referire la desenul lui Pieter Bruegel cel Bătrân – „Peștele mare îl mănâncă pe cel mic”, la fel un adevăr care rămâne actual.

https://nl.wikipedia.org/wiki/De_grote_vissen_eten_de_kleine_(tekening)

Cum e duminică totuși, am lăsat viața zilnică pentru ziua de luni și ne-am bucurat să descoperim un altfel de oraș frizon, în care locul clădirilor vechi din port cu arhitectură olandeză a fost luat de case colorate, care nu seamănă cu ce vezi normal în localitățile vechi din Țările de Jos. Așa că, da, încă nu știu cum arată Copenhaga, dar știu că portul colorat din Stavoren e atipic pentru Olanda. Însă e frumos tare și ne bucurăm că l-am pus astăzi pe listă. A meritat.

Până ajungem la capătul portului vedem și Het Blokhuis, locul unde au fost descoperite vestigiile fortificației din vremea lui Carol al V-lea, distrusă în 1580.

Ca și în Hindeloopen dăm de De Leugenbank (Banca Minciunilor), locul unde se întâlneau pescarii și marinarii. Cum și-a căpătat numele? Și noi cunoaștem întâmplări vânătorești sau marinărești, în care captura zilei ajungea la dimensiuni supraevaluate pe măsură ce creștea cantitatea de alcool. Cum se face că marinarii și vânătorii au obiceiul să exagereze indiferent de naționalitate, asta e altă poveste.

Dacă vi se pare că e doar un loc trist și cenușiu, intrați puțin și o să descoperiți o sală de lectură. În afară de sfatul mamei -„Mama noastră spune mereu: „ Știi ce spui, dar nu spune tot ce știi” ” , veți afla și povestea lui Gale Hamkes care a locuit în Stavoren, dar a fost căpitanul balanierei De Oranjeboom din Harlingen. Pe 24 mai 1639, lângă Spitsbergen, Norvegia, a salvat ultimii 20 membri din ce 86, de pe baleniera naufragiata Spitsbergen. În 1670, a descoperit un golf pe coasta estică a Groenlandei, care a primit numele său.

„Staveren, Staveren,

E bine acolo

Docherii se luptă acolo

Cu eroism.”

Peilschaal, maregraful sau mareometrul cu autoînregistrare, măsoară nivelul apei încă din 1880.

Zăbovim, pentru că azi parcă Sail 2025 încă nu s-a încheiat iar corăbiile au ieșit la plimbare care mai de care și în Medemblik și în Stavoren. O fi vreun semn să rezervăm o călătorie cu ele?

Cu părere de rău trebuie să ne întoarcem, fiindcă avem ceva de mers până acasă.

Când ne-am urcat din nou în mașină, hainele noastre erau uscate.