Ieșeam în parc cu Sia, dimineața când lumea dormea și o lăsam fără lesă ca să simtă libertatea. Erau și alți nesomnoroși ca noi, pe care ea îi vedea de la distanță și curajoasă, începea să îi latre și să alerge spre ei. Știa că noi fluierăm mereu ca să se întoarcă. Câteodată recunoșteam stăpânul, știam că nu e nimeni în pericol, așa că “uitam” să o chemăm. Ea alerga, alerga și se oprea brusc, uitându-se în spate: ”Alo, bezmeticilor,ce e cu voi? Îl lăsați să mă mănânce?”
Cam așa și noi în Bolsward. Am ajuns repede, repede în centru, porniți din nou să cucerim cel puțin 3 orașe într-o singură zi. Cred că Sia era de serviciu pe un nor în ziua aceea, ne-a văzut și a zis: ”Alo, bezmeticilor, stop, la loc comanda!” Pentru că din ce repede mergeam, am încetinit deodată: nu eram la bifat orașe, eram la plimbare într-un oraș necunoscut și singura noastră misiune era să îl descoperim, pentru că în felul ăsta lucrurile normale devin speciale. De exemplu, normalul meu anormal preferat: să beau o cafea bună, dimineața, într-un loc în care nu am mai fost niciodată. Sau: câțiva kilometri de plimbare în week-end într-un loc în care nu am mai fost niciodată. Și repeat data viitoare, cu alt loc nou. Nimic special. Nu trebuie să fie pe un vârf de munte sau pe un alt continent. E suficient să nu fi ajuns niciodată acolo.
Cum spuneam, am încetinit brusc, iar Bolsward parcă a fost Dokkum partea a doua. Lumea era deja la terase, în ziua frumoasă. Dacă am fi știut că e posibil, am fi vizitat Sala de Consiliu din Primărie și am fi urcat în podul turnului. N-am știut.
Bolsward a intrat în liga celor 11 orașe istorice pentru că a primit drepturi de oraș în 1455. Are doar 10.000 de locuitori așa că nu ne-a luat mult să ajungem la Broerekerk, biserica care făcea parte din ansamblul mănăstiresc franciscan construit în secolul al XIII-lea. Ne amintim de Beeldenstorm (Iconoclasm), de Revolta Olandeză împotriva Imperiului Spaniol și de formarea în 1580 a Statelor Friesland și înțelegem de ce în acel an mănăstirea a fost abandonată și demolată, singura “supraviețuitoare” fiind biserica. După 400 de ani, pe 8 mai 1980, biserica a fost distrusă de un incendiu, iar în 2006 un acoperiș de sticlă a readus la viață cel mai vechi monument istoric din Bolsward.
În 2018, proiectul celor 11 fântâni nu putea găsi un amplasament mai bun pentru fântâna orașului decât în fața Broerekerk. Liliecii au fascinat aproape toate continentele fiind asociați cu bucuria, fericirea,prosperitatea și longevitatea în China, Polonia, Macedonia sau cu vampirii și magia neagră în culturile europene. Sau sunt considerați ființe aflate între două lumi doar pentru că sunt mamifere care pot să zboare. O mulțime de interpretări, dar toate întregesc faptul că “Liliacul” așezat în fața bisericii a fost o alegere inspirată. Mai mult, recunosc că nu fac parte dintre cei care consideră că statuile sunt copaci în care să te urci for fun și m-a cuprins oleacă indignarea când am văzut foto cu oameni urcați pe statuie. Mea culpa. Există scări care chiar te invită să faci asta și să îți lași imaginația să zboare.
Statuia care comemorează 450 de ani de la înființarea orfelinatului în 1553, e mai mult decât o statuie, e alegerea locuitorilor din Bolsward, care în loc să marginalizeze copiii fără părinți, au decis să le ofere un adăpost și educație pentru a-i pregăti să se descurce în viață. Ultimul copil a părăsit orfelinatul în 1954. 400 de ani de existență, adică. Probabil de asta m-a impresionat așa de puternic. Și nu pot, nu pot să nu mă gândesc la ce s-a întâmplat în România cu averea familiei Mihail din Craiova lăsată și ea moștenire pentru înființarea de școli și spitale. Praf și pulbere.
Am continuat să batem orașul la pas, fără țintă sau scop și tot ce am descoperit a fost că Bolsward nu îți acordă nici o șansă. Lăsăm fotografiile drept dovadă că în Bolsward e imposibil să nu încetinești, totul în orașul ăsta e făcut ca să înțelegi că viața nu e o cursă contra cronometru și că e ok să te oprești pentru ceea ce contează cu adevărat. Plus o înghețată. Plus Sonnema. În încheiere, hai să vorbim puțin despre Sonnema.
În 1724 Hendrik Beerenburg, un negustor de mirodenii, deschidea un magazin în Amsterdam în care comercializa o băutură cu 30% alcool, obținută printr-o rețetă secretă originală. Băutura se numea beerenburg, un tip de bitter digestiv pe bază de plante și nimeni nu avea voie să folosească acest nume, cu excepția lui Hendrik, firește. Cu timpul beerenburg a devenit foarte popular in Friesland, Groningen și Drenthe, unde în mod normal au apărut variantele locale cu ortografia puțin modificată ca să nu se supere Hendrik Beerenburg. Așa se face că noi ne-am întors acasă cu Berenburg Sonnema cu un singur “e”, în varianta regională a lui Fedde Sonnema din Bolsward sau Dokkum.
