Schiermonnikoog – Insula Călugărilor Gri

1. Visezi să te întorci pe Vlieland dar ajungi pe Schiermonnikoog

Am cumpărat bilete ca să vedem cum sunt eliberați înapoi în mare, puii de focă de la WEC Lauwersoog. Pe urmă a sunat clopoțelul, că sâmbătă e 15 august, Sfânta Maria (cine să compileze data?) și ziua de muncă a devenit zi liberă. Ce să facem cu ea ca să ajungem a doua zi și la foci, decât să stăm o noapte pe Schiermonnikoog? Let’s go, baby! Nope! La loc comanda! Last minute pe Schiermonnikoog nu te primește nimeni pentru o noapte, trebuie să iei cel puțin două. Cu toate astea nu ai de unde să știi când vei mai avea ocazia să ajungi pe insulă. E take it or leave it, adică. Uite așa, dintr-una în alta am ajuns să stăm două zile și două nopți pe Schiermonnikoog, a cincea și ultima insulă olandeză Wadden, începând din vest, după Texel, Vlieland, Terschelling și Ameland. Se spune că Schiermonnikoog e cel mai întunecat loc din Țările de Jos, iar atunci când e senin, cerul e plin de stele. Noi nu l-am prins senin, dar le mulțumim planetelor că s-au aliniat pentru ca noi să ajungem pe insulă.

Nici rezervare la feribotul de la 9,35 nu prindem last minute, doar că, firesc pentru perioada asta, a mai apărut o cursă pentru cei ca noi, cu o oră mai târziu. Accesul mașinilor pe insulă nu este permis, așa încât am luat cu noi pe feribot doar bicicletele.

Ca să ajungem pe Schiermonnikoog am traversat Marea Wadden, dar în aceeași zi am făcut plajă și baie în Marea Nordului. Why? Because… Cu mare drag, localnicii o numesc și „Lytje Pole”, adică „bucățică mică de pământ” deoarece are circa 18 km lungime și 4 km lățime. O palmă de pământ între două mări. O insulă-barieră. Când privesc harta mi se pare mereu că seamănă cu o balenă. Dar așa e acum, pentru că Schiermonnikoog e în continuă mișcare și nu a avut aceeași formă mereu. Nu se cunoaște cu exactitate când a apărut insula, pentru că marea, curenții, vântul, o modifică mereu și în timp ce unele părți se erodează, apar altele noi prin mișcarea nisipului. Astfel, insula de azi nu e deloc la fel cu cea de acum 200 de ani și nici cu cea care va fi peste alte 200 de ani. Frumos, nu? Mai mult decât atât, în special pe Schiermonnikoog oamenii au renunțat să se mai lupte cu apa, prin construirea de diguri, consolindarea dunelor sau altceva. În schimb au ales să gândească „building with nature” și să lase natura să își urmeze cursul. Astfel pe insulă nu există doar dune fixe ci și dune care se mișcă și care asigură habitatul pentru viețuitoare terestre dar și acvatice. Deci absolut totul pe Schiermonnikoog este despre mișcare și schimbare permanentă. Și totuși oamenii aleg să locuiască aici.

Înapoi la cuprins

2. Schiermonnikoog – Insula Călugărilor Gri

În singurul sat de pe insulă trăiesc 971 rezidenți (în 2026) și astfel Schiermonnikoog este cel mai nordic punct locuit și cea mai mică municipalitate ca număr de locuitori din Țările de Jos.

Prima atestare documentară este din 1440. Insula (oog) era locuită de călugări (monniken) cistercieni care purtau haine gri (schier): Schiermonnikoog, adică Insula Călugărilor Gri. Călugării construiau diguri pentru ca terenul să nu mai fie inundat și să poată fi folosit pentru agricultură. Ei au fost primii proprietari ai insulei. În 1580 Friesland a devenit protestantă, bunurile călugărilor au fost confiscate iar insula a devenit proprietatea provinciei până în 1638, când a fost din nou vândută. După Al Doilea Război Mondial, în 1945, a trecut din nou în proprietatea statului olandez.

Satul în care mergem noi astăzi a început să fie construit în 1719, când insula se afla în proprietatea familiei Stachouwer, mâna de fier fiind Freule Catharina Maria, care a decis să mute locuințele în estul insulei, deoarece cătunul din vest era supus vitregiilor mării. Două case, din 1721 (Marten) și din 1724, încă mai există și sunt considerate cele mai bătrâne supraviețuitoare de pe insulă. După atât de mult timp ele au mai fost renovate, însă în momentul construirii lor, toate casele trebuiau să aibă fix aceeași dimensiune, fiecare centimetru care depășea limita impusă fiind taxat. Așezarea din vest, Westerburen, supusă eroziunii și inundațiilor, a fost înghițită definitiv de mare în timpul unei furtuni în 1760.

Familia Stachouwer avea și ea nevoie de o locuință, așa că în peisaj au apărut moșiile Rijsbergen (în 1757) și Pathmos (în 1762). Din ce cauză le amintim?  Clădirea Rijsbergen a fost casă de țară, hostel pentru tineret, hotel, până în 2018 când a fost cumpărată de călugării cistercieni, care au renovat-o și au transformat-o în mănăstire: Klooster Schiermonnikoog. Uneori, întoarcerea acasă durează în jur de 600 de ani. Statuia Călugărului Schiere se află în parc din 1964.

Înapoi la cuprins

3. Schiermonnikoog -un alt fel de all-inclusive

Conceptul de all-inclusive capătă alt sens pe Schiermonnikoog. Dacă ești o fire sedentară, categoric insula nu e pentru tine. Dacă vrei să cobori din hotel direct pe plajă, cu siguranță e locul greșit. Dacă vrei apă cristalină și fără alge…nope! Nu e pentru finețuri, fițe sau firi sensibile. În plus 380 de euro cazare două nopți pentru două persoane, într-un hotel de patru stele în care nu îți lipsește nimic, dar gresia și ușile sunt cam vechi deși tot restul e nou…mmm, e posibil să fie mult de comentat, așa că luați deciziile în cunoștință de cauză. Plus că în banii ăștia nu ai nici măcar micul dejun inclus. Ups!

Dacă ești amator de biciclete, de drumeții, de natură, de mers sute de metri prin nisip până ajungi să îți pui prosopul lângă mare, de libertate, de spații largi care se termină la linia orizontului, de liniște, de viața cum era cândva (cu o carte în mână, cu copii care se joacă afară, de exemplu), atunci da, Schiermonnikoog e alegerea perfectă și da, asta înseamnă all-inclusive aici. Iar vârsta? Nu există limită, pentru că e plin de absolut toate categoriile.

Sunt 30 kilometri de piste de biciclete pe insula de 18 km lungime. În 2022 bicicliștii au votat-o drept cea mai prietenoasă municipalitate cu bicicletele din întraga Olandă. Și ce să vezi? În lumea bicicletelor electrice de mii de euro, am crezut că vom fi singurii de pe insulă cu biciclete antice și ruginite, iar noi vom fi priviți ca niște paria. De unde asta? Bicicletele noastre oldie nu doar că au fost super fericite, dar au demonstrat încă o dată că au fost cea mai bună investiție pe care am făcut-o vreodată. Reamintesc, bicicleta mea uzată a costat 45 de euro negociați de la 50. Îi mulțumesc din nou bunului și bătrânului domn care mi-a încredințat-o, iar plimbările noastre sunt dovada că nu a greșit când a avut încredere că o lasă pe mâini bune.

Categoric, cel mai aglomerat loc e centrul. Asta doar atât timp cât e deschis Spar-ul, care e și cel mai aglomerat loc din sat. Când magazinul se închide, devine totul normal.

Aici am date și de Walviskaak, oasele de mandibula de balenă, care au apaținut unei balene albastre ucisă pe 6 martie 1950, în timpul unei expediții a navei Willem Barentz, al cărei căpitan a fost Klaas Visser, locuitor al insulei Schiermonnikoog. În acei ani de după război, pescuitul balenelor se practica pe scară largă.

Am ajuns prea repede, camera de hotel încă nu e gata, lăsăm tot ce avem într-o încăpere plină de alte bagaje, luăm doar rucsacul pregătit pentru plajă și începem aventura pe Schiermonnikoog.

Înapoi la cuprins

  4. Schiermonnikoog –o plajă cu patru plaje

Ca să avem o imagine mai bună, trebuie să vorbim despre vreme. Deși pe continent, în sudul Țărilor de Jos, vineri erau 38⁰C, pe Schiermonnikoog era mai răcoare, doar 31⁰C. De fiecare dată mă gândesc că acum 40 de ani, 31⁰C însemnau luna lui Cuptor, iar în 2026 asta a devenit răcoare. Așa că, 20 ⁰C cu nori anunțate pentru sâmbătă…nu, nu e frig, ci doar o zi de biciclit, nu de plajă.

Al doilea “trebuie să spunem” este o paranteză despre “strand”, care înseamnă “plajă” și nicidecum ceea ce știm noi că e ștrandul. Așa cum “meer”, înseamnă “lac” și nu “mare”, care este “zee”. Deci Markenmeer, IJselmeer, chiar dacă sunt mari sunt lacuri, nu mări.

În cele din urmă, trebuie să spunem că plaja se întinde pe toată partea de nord a insulei, fiind una dintre cele mai late plaje din Europa. Există patru zone, două amenajate și două sălbatice. Le-am văzut pe toate în cele două zile cât am stat: Badweg, cea mai apropiată de sat, prin urmare cea mai accesibilă și cea mai populară. Am ajuns acolo în prima seară și am văzut apusul de soare.

La Prins Bernhardweg am ajuns a doua zi, în timpul plimbării cu bicleta și ea amenajată, dar nu foarte aglomerată din cauza norilor. Cel mai estic punct al plajei este De Balg, unde am ajuns cu Balgexpres, tot în ziua următoare.

GPS-ul ne-a orientat corect, dar planetele au avut alte planuri cu noi și ne-au dus la o plajă pustie: Oosterstrand. Câteva puncte la orizont ne indică că nu am fi totuși singuri și că toată lumea de pe feribot e cu siguranță în altă parte, dar cum poți să ratezi șansa de a avea o întreagă plajă doar pentru tine? Nu o facem. Mergem prin soare, pe nisipul fierbinte, în timp ce marea parcă se îndepărtează, dar nu renunțăm. Pe țărm sunt alge, în mare la fel, dar nici nu ar putea fi altfel, pentru că apa e foarte, foarte caldă. Nici un val, adâncime mică, după două ore marea deja s-a retras, iar prosopul nostru nu mai e așa aproape de apă, deși noi nu l-am mutat. Ne udăm, ne uscăm, repetăm de câteva ori, ne facem plinul și plecăm pentru că e timpul să ne luăm camera în primire.

Înapoi la cuprins

5. Schiermonnikoog și John Eric Banck

Mergem la hotel, lăsăm bagajele în cameră, mâncăm ceva pe fugă și înapoi pe biciclete, să explorăm insula. Ajungem la banca de piatră a lui J.E.Banck, monument ridicat în locul preferat al celui care a fost proprietar al insulei în perioada 1859 – 1893. J.E.Banck avea 24 de ani când a cumpărat insula de la familia Stachouwer și primul lucru pe care l-a făcut a fost să construiască un dig pentru a proteja insula de apele Mării Wadden. A recuperat o parte din mlaștinile sărate din sud-vestul insulei, iar terenul îi poartă numele: Bankspolder. În plus, J.E.Banck a inițiat eforturi pentru a combate deplasarea masivă a dunelor prin plantarea lor cu iarbă marram. A locuit pe moșia Rijsbergen.

Înapoi la cuprins

6. Schiermonnikoog – parc național și Sytze Schut

În 1989 insula a devenit parc național pe cea mai mare parte a ei. Adică satul, cu zona situată direct la nord de sat, plus regiunea agricolă Banckspolder, nu sunt incluse. În schimb, deși suprafața de uscat a insulei are circa 40 km², parcul se întinde pe 54 km², deoarece cuprinde zonele de maree și teritoriile acvatice înconjurătoare. O parte din Parcul Național este închisă pentru vizitare între 15 aprilie și 15 iulie, pentru că atunci este sezonul de reproducere a păsărilor și pentru a le acorda liniștea de care au nevoie pentru creșterea puilor.

Noi ne-am îndreptat spre Westerplas, parte din parcul național, cel mai important lac de apă dulce de pe insulă și loc de urmărit păsările. Pe foarte scurt, în 2006 Schiermonnikoog a câștigat titlul de “cel mai frumos loc din Olanda” și acest lucru se datorează unuia dintre locuitării săi-dl.Sytze Schut. Premiul a fost de 25.000 de euro, pe care dl. Schut i-a cheltuit pentru a construi punctul de observare a păsărilor, care a fost dat în folosință în 2008.

Povestea completă, care merită citită în întregime se găsește aici.

Eu doar citez finalul ei: “Și, dacă mă întrebați pe mine: nu au mai fost alegeri din 2006, așa că Schiermonnikoog rămâne cel mai frumos loc din Olanda!”

Înapoi la cuprins

          7. Schiermonnikoog și farurile sale

           De cele mai multe ori vezi ambele faruri și există o explicație pentru asta. Între insulele Wadden există canale și șanțuri submarine. Cele două faruri au fost construite din cărămidă, nu erau vopsite și au fost date în funcțiune în același timp, în 1854, unul în sud Zuidertoren și celălalt în nord Noordertoren. Până la un anumit moment au avut aceeași poveste și au lucrat împreună ca instrumente de navigație. Aveau lumină fixă și împreună formau linia sigură în limitele căreie navele puteau naviga în siguranță. Din 1910 însă fiecare a luat-o pe propriul drum, deoarece Noordtoren a primit un sistem de iluminare rotativă care a lăsat farul din sud fără obiectul muncii.

Asta nu înseamnă că farul din nord a avut o existență ușoară. Cum spuneam, Schiermonnikoog este o insulă vie, aflată în continuă transformare. În 1920 eroziunea insulei a făcut ca marea să înainteze cu 200 metri spre uscat, mult prea aproape de far, care a fost cât pe ce să fie închis. Totul e bine când se termină cu bine, în 1924 Noordertoren a fost conectat la rețeaua electrică, în 1979 a primit și o instalație radar și abia în 1989 a fost vopsit în culoarea roșie. Farul de 46 m înălțime nu se vizitează, deoarece e funcțional 24 de ore din 24. De la 55,5 m deasupra nivelului mării, farul emite 4 semnale luminoase la fiecare 20 secunde, care sunt vizibile pe o distanță de 28 mile marine. Când mă gândesc acum, îmi dau seama că am văzut farul roșu prin mai toate locurile prin care am trecut: pe plaje, la buncăre, în plimbările cu bicicleta, farul roșu a fost peste tot, deși doar într-un singur loc.

Înapoi la cuprins

 8. Schiermonnikoog la apusul soarelui

Uite așa se lasă seara, search pentru cină și ajungem din nou la plajă, de data asta pe Badweg. Scoici și vispan la Noderstraun. Vispan este o tigaie, cu un amestec de bucăți de pește și fructe de mare în sos cremos, gratinat la cuptor cu cașcaval. Nu-mi aduc aminte să nu fi fost bun vreodată. Soarele așteaptă răbdător să luăm masa fără să ne grăbim. Apune fix la ora 9, după ce noi am terminat de mâncat. Când am ajuns pe plajă am înțeles de ce nu se dădea dus la culcare: la Paviljoen Paal 3 era muzică live, atât de faină încât tot ce puteai să faci era să te așezi pe nisip și să privești apusul pe sub nori. Voi realiza că momentul a fost unic, pentru că am revenit în seara următoare când pavilionul era închis la aceeași oră, deși era sâmbătă. Despre Paal 3 putem spune că la sfârșitul fiecărui sezon estival este demontat, fiind păstrați doar stâlpii înfipți în nisip.

Înapoi la cuprins