Din anul 838 până în 1953, Țările de Jos au fost lovite de furtuni devastatoare care nu au produs doar pagube materiale ci s-au soldat cu pierderi de vieți omenești. Uneori peste 2. 000, uneori peste 20.000 sau între 50.000 și 80.000. În 1530 Potopurile Sfântului Felix au curmat brusc peste 100.000 vieți. Așa că atunci când olandezii spun că “apa este dușmanul lor”, înțelegem că spun doar adevărul. Diferența între poporul român și cel olandez: pentru primul inundațiile fac rating bun, pentru al doilea înseamnă găsirea unei soluții pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Primul așteaptă să îl salveze Uniunea Europeană, al doilea devine un model în controlul și managementul apelor.
În 1421 inundația Sfânta Elisabeta a provocat între 2.000 și 10.000 de decese. Cum spuneam, pentru ca acest lucru să nu se mai repete, a fost construit Digul Maritim Waterland (Waterlandse Zeedijk). În Evul Mediu adică. Iar pe dig a apărut micul sat pescăresc Durgerdam.
Facem un exercițiu de imaginație pentru că până în 1932 a existat o mare interioară numita Zuiderzee, care a fost împărțită în două când a fost finalizat Afsluitdijk-ul. Partea închisă de dig s-a transformat în lacul Ijsselmeer, în timp ce partea rămasă neînchisă a primit o nouă denumire: Marea Wadden.
Iarna anului 1849 a fost năpraznică și marea a înghețat lăsând pescarii fără posibilitatea de a avea ce pune pe masă. Klaas Bording și cei doi fii au mers să prindă pește la copcă („botkloppen”), numai că gheața s-a desprins de mal iar cei trei au plutit în derivă timp de două săptămâni, până când au reușit să fie salvați la Vollenhove, aflat la 100 kilometri distanță de casă. Doar fiul cel mic a supraviețuit, dar povestea a rămas în istoria locului.
Când digul a închis marea, a lăsat și el localitatea fără principalul mijloc de subzistență:peștele.
Astăzi, micul sat pitoresc are 500 de locuitori, este o arie care protejează habitatul păsărilor din zonă și un loc minunat în care să închei ziua cu plimbarea de seară. Unde mai pui că în 20 minute ajungi în centru la Amsterdam!






